REZILIENTA SI MANIFESTARI CLINICE IN COMPORTAMENTUL PERSOANELOR IZOLATE, DISPARUTE, RETINUTE SAU CAPTURATE

Descriere
Vasile MARINEANU este șeful Centrului Național Militar de Psihologie și Sănătate Comportamentală din Ministerul Apărării Naționale, președinte și membru fondator al Societății de Psihologie Militară și conf. univ. dr. asociat în Departamentul de psihologie al Universității din București, unde susține cursurile Psihologie clinică, Pregătire psihologică și managementul incidentelor critice. Este absolvent al Academiei Forțelor Aeriene (1989), al Facultății de Psihologie din Universitatea București (1996) și al Centrului European pentru Studii Strategice de Securitate ¨George C. Marshall¨, Germania (2001). A obținut doctoratul în psihologie la Universitatea din București (2001), cu o temă despre mecanismele psihologice de influențare a atitudinilor (coordonator prof. univ. dr. Mielu Zlate).
Are o experiență de peste 20 de ani în domeniul psihologiei clinice și operaționale, dobândită în perioada în care a lucrat la Corpul NATO de Reacție Rapidă din Valencia, Spania (2005-2008) și în teatrele de operații militare din Bosnia-Herțegovina (1997), Kosovo (2000, 2002, 2004) și Afganistan (2010). De asemenea, este specializat în domeniul psihologiei aplicate în sprijinul programelor de pregătire pentru supraviețuire în condiții extreme, evitare a capturării, rezistență în condiții de izolare și reintegrare a personalului reîntors din captivitate (Psihologie SERE), specializare dobândită la Royal Netherlands Center for Man in Aviation în colaborare cu US Joint Personnel Recovery Agency – JPRA, Amersfoort, Olanda.
Din anul 2014, este reprezentant național pe probleme de sănătate mentală în cadrul NATO Centre of Excellence for Military Medicine, iar din anul 2015 a devenit membru în Comitetul Director al International Applied Military Psychology Symposium (IAMPS) și membru al Grupului de Cercetare (Research Task Group) în domeniul violenței sexuale din cadrul Panelului Medicină și Factor Uman al Agenției NATO pentru Știință și Tehnologie. În anul 2018 a fost președintele ediției nr. 53 a IAMPS, organizată în 7-11 Mai 2018, în București.
Cuprins
Cartea este un ghid de practică psihologică avansată într-un domeniu fascinant și mai puțin cunoscut – psihologia SERE – despre supraviețuirea în condiții de izolare, evitarea capturării, rezistența în captivitate și evadarea din captivitate (SERE - Survival, Evasion, Resistance, Escape). Practicile psihologiei SERE reprezintă un domeniu specializat al psihologiei clinice si o subramură a psihologiei militare operaţionale. Psihologii SERE sunt psihologi clinicieni operaţionali specializaţi să ofere atât pregătire în cadrul programelor de formare SERE, cât şi să lucreze cu personal recuperat, care a trecut prin incidente de izolare sau reprezintă situaţii de persoane dispărute, ostatici, prizonieri de război, evadaţi etc., care parcurg un proces de reintegrare în societate, familie şi în viaţa profesională.

ISBN: 978-606-977-036-8

Pret: 38.00 Lei

Disponibilitate: In stoc


Lasati un comentariu pentru acest produs (click aici)
Apreciere