PAXONLINE – Platforma profesională de prevenție și psihoterapie a anxietății

PAXONLINE (https://paxonline.net/) este prima soluție profesională de e-mental health din România dedicată prevenției și tratamentului psihologic al problemelor de anxietate. Platforma a fost dezvoltată pe baza cercetărilor recente din psihologie și științele cognitive și este deservită permanent de un grup de specialiști în psihoterapie. PAX este rezultatul colaborării dintre Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), Asociaţia Psihologilor din România (APR), Asociaţia de Ştiinţe Cognitive din România (ASCR) şi COGNITROM. Administrarea platformei este realizată de echipa COGNITROM.

PAX se adresează următoarelor trei categorii de utilizatori: pacienți, psihologi și medici de familie. Pentru fiecare tip de utilizator, platforma pune la dispoziție o serie de servicii profesionale, precum:

  • instrumente de evaluare și diagnostic psihologic
  • programe de psihoterapie și dezvoltare personală pentru șase tipuri de tulburări anxioase
  • psihoeducație și resurse pentru depășirea anxietății
  • asistență psihoterapeutică
  • forum de discuții

Pe lângă aceste servicii, platforma PAX oferă numeroase alte avantaje, precum: independență, flexibilitate și control personal în utilizare și acces permanent la numeroase resurse psihologice.