Articol de Psihoeducație publicat în cadrul campaniei SUNT CU TINE.
Se trezi cu inima bătând să-i sară din piept, cu pumnii încleștați în plapumă, cu gândurile atât de departe de camera sa încât preț de câteva clipe nu știu nici cine este, nici unde este. Încet, încet își reveni în simțiri. Își aminti cine e. Își aminti unde se află, în camera sa. E dimineață. Acum a avut doar un coșmar… același coșmar, o reamintire înspăimântătoare a realității pe care a trăit-o în urmă cu un an.
Oricine poate visa urât din când în când și poate că multora li s-a întâmplat să fie treziți în miez de noapte de un vis în care cineva îi urmărește, ei fug pe loc și se trezesc speriați chiar înainte să fie prinși; strigă după ajutor și își aud doar ecoul; sunt în cădere liberă, în gol. Conținutul visului nu era însă relaționat cu un eveniment anume, s-a disipat rapid și ei și-au continuat activitățile firești. În schimb, o persoană care suferă sau este martora unui eveniment devastator, poate avea coșmaruri în care retrăiește întâmplarea nefericită, aceste manifestări în vis fiind numai o părticică dintr-un tablou de reacții. Un astfel de eveniment poate fi trăirea unor atacuri fizice, abuzuri sexuale, incidente sau proceduri medicale invazive, accidente grave, amenințarea cu moartea, dezastre naturale și războaie sau asistarea ca martor la vătămarea gravă, agresiunea violentă, suicidul sau decesul subit al unei persoane apropiate.
Pe lângă coșmarurile amintite, în perioada imediat următoare unui asemenea eveniment, persoana afectată poate trăi stări intense de anxietate, poate fi copleșită de amintiri greu de tolerat și de gânduri incontrolabile despre cele întâmplate. Dificultățile temporare de adaptare la noua realitate sunt firești pentru oricine suferă un incident atât de brusc și de neașteptat. În decurs de trei luni, cam jumătate dintre persoanele afectate reușesc să depășească pierderea și se recuperează. Își reiau treptat activitățile și viața reintră pe făgașul normal. Ba chiar, unele persoane se redescoperă și se reinventează, schimbându-și setul de valori și lista de priorități.
Pentru o parte dintre oameni însă, trauma suferită are un efect zguduitor și duce la declanșarea tulburării de stres posttraumatic. O persoană cu această tulburare retrăiește trauma în mai multe feluri. În starea de veghe, aceasta este adesea năpădită de amintirile nedorite, repetitive și supărătoare ale întâmplării nefaste (ex. imaginea din noaptea accidentului îi tot revine în minte: lumina obscură a felinarelor, cearta pornită de la câteva nimicuri, momentul în care a pierdut controlul volanului). Reminiscențele traumei se strecoară și în somn, persoana afectată retrăind în vis momentul înfricoșător sau secvențe ale acestuia, nopți, luni, chiar ani de-a rândul. Deosebit de deranjante sunt și așa numitele flashback-uri, acele retăriri ale evenimentului traumatic, în care persoana se poate desprinde preț de câteva clipe sau chiar zile de realitatea curentă, se simte și se poartă ca și cum trauma ar avea loc din nou în momentul prezent (ex. vede iar mâna atacatorului gata să se năpustească asurpa sa și ochii îi rămân pironiți pe momentul acela, dacă a suferit un atac; aude iar scrâșnetul roților, dacă a avut un accident rutier). Aceste disocieri aduc cu sine o stare prelungită de neliniște și disconfort. Este de înțeles, așadar, că evitarea oricăror stimuli asociați traumei îi pare persoanei în cauză o cale de a se pune la adăpost, de a se salva de pericol și de stările atât de greu de răbdat. Astfel că încearcă în mod deliberat să evite orice gând, amintire, sentiment sau discuție despre eveniment. Se ferește de locurile, activitățile și oamenii care au potențialul de a-i aduce aminte de experiența trăită, ele devenind surse de pericol perceput. Toate acestea sunt însoțite de schimbări negative în gândire și dispoziție. Se judecă pe sine (este vina mea că am fost abuzat(ă)) și pe alții (nu poți avea încredere în nimeni, oamenii sunt periculoși), își poate pierde aspirațiile privind viitorul (niciodată nu voi mai fi la fel ca înainte) și uneori poate întâmpina probleme de memorie, nereușind să își mai aducă aminte aspecte importante ale evenimentului traumatic. Starea emoțională este persistent negativă, persoana fiind copleșită de intense trăiri de spaimă, groază, furie, vinovăție și rușine și uneori de amorțire emoțională. Se simte înstrăinată de familie și prieteni, iar incapacitatea de a trăi emoții pozitive precum bucuria, fericirea, tandrețea, face dificilă menținerea relațiilor apropiate. Activitățile de care se bucura odinioară, nu mai au acum niciun farmec. Irascibilitatea resimțită la nivel fiziologic și-o poate manifesta prin izbucniri de furie sau agresivitate fizică și verbală la cea mai măruntă provocare. Și, în încercarea de a-și amorți suferința, poate apela la comportamente nesăbuite sau riscante (abuz de alcool sau droguri, automutilare, tentative de suicid). Dezvoltă o sensibilitate și o reactivitate crescută față de stimuli neașteptați (ex. tresare când bate cineva la ușă sau când sună telefonul). Adormirea îi este împiedicată de griji privind siguranța sau de starea de agitație intensă și, dacă adoarme, somnul îi poate fi întrerupt de coșmaruri. Uneori se poate simți detașată de propriul corp sau de lumea din jur.
Toate aceste trăiri sunt teribil de neliniștitoare. Oricine și la orice vârstă le poate dezvolta, după trăirea unui eveniment traumatic. Primele simptome pot să apară imediat, persoana suferind o reacție acută la stres, dar uneori există o întârziere de luni sau chiar zeci de ani înainte ca tabloul clinic al tulburării să se exprime complet. Multipli factori genetici, de temperament și de mediu, contribuie la dezvoltarea stresului posttraumatic. Persoanele ale căror părinți, bunici sau rude apropiate au fost diagnosticate cu o problemă de sănătate mintală sunt mai predispuse tulburării. De asemenea, sunt mult mai vulnerabile persoanele care au trăit deja experiențe deosebit de stresante în copilările sau de-a lungul vieții. Dacă au suferit abuzuri sau au fost expuse altor violențe, dacă au crescut în familii profund disfuncționale ori și-au pierdut subit părinții, dacă au avut lipsuri materiale severe, ceea ce au învățat despre oameni și despre viață este impregnat de spaimă, neîncredere, neajutorare și furie. Și își privesc adesea restul întâmplărilor din viață cu ochii aceștia înspăimântați de ororile trecutului, prin care binele de-abia dacă mai poate fi întrezărit. Un istoric personal de anxietate, depresie, abuz de substanțe nu le este nici el favorabil. Dincolo de istoria de viață, cu cât severitatea traumei suferite este mai mare și potențialul ei de vătămare mai amenințător, cu cât familia și prietenii sunt mai absenți sau mai neînțelegători, cu atât riscul este mai ridicat. După traumă, percepția negativă a celor întâmplate, reacțiile evitative, proiecțiile despre viitoare vătămări și lipsa de speranță sunt puternici factori de predicție pentru dezvoltarea tulburării.
Lesne de înțeles, viața unei persoane care se confruntă cu tulburarea de stres posttraumatic este profund bulversată. Chinuită de coșmaruri și de amintirile traumei, plină de sentimente de frică și de groază, cu gândurile acaparate și veșnic de gardă, aceasta se poate concentra cu dificultate asupra unei sarcini simple la locul de muncă sau asupra unei conversații amicale. Îi este greu să mai creadă că își poate duce la bun sfârșit sarcinile și proiectele. Neîncrezătoare în ceilalți și disprețunindu-se pe sine, îi este poate greu să-și mai deschidă inima în fața altei ființe umane. Costurile sociale, interpersonale, educaționale, ocupaționale sunt ușor de imaginat.
Este bine ca cei apropiați să înțeleagă cât de insidioasă și de dură este această tulburare și să știe că sprijinul emoțional susținut constituie un puternic factor de protecție și de vindecare. Faptul că îi sunt alături persoanei care suferă, ajutând-o să găsească un grup de suport dedicat celor cu această problemă sau îndrumând-o spre tratament, poate fi de mare ajutor. Și recuperarea este posibilă, din fericire. Psihoterapeuții au pregătirea necesară să ofere sprijin prin ședințe de psihoterapie individuală sau de grup, iar medicii psihiatri sunt instruiți să prescrie medicație specifică fiecărui tip de problemă emoțională. Așadar, dacă observați la dumneavoastră sau la cineva apropiat semne ale acestei tulburări, vă sugerăm să parcurgeți următorul SCREENING ONLINE GRATUIT și să urmăriți recomandările de tratament de pe site.